Dobitoacele din Padurea Adormita

Fabula de la Asterix.

Era pe cand Boul, tare de cap, imparatea Padurea, Ursul nu se trezise, Leul nu se inventase( sau nu iesise plenar la rampa…), Elefantul se hranea cu alge, iar dobitoacele erau dobitoace, de cand lumea si padurea… A fost odata, cand dobitoacele satule sa mai stea la cozi de verdeata, cu dintii strepeziti de atata rumegat, tare s-au mai bucurat cand, intr-o falie de timp, au vazut coltii HIENEI sticlind in penumbra care, mari, coborase peste padure; tare ar fi vrut si ele sa-si lepede maselele obosite si sa aiba colti ca ai HIENEI, sa poata sa se dedulceasca cu carnita si zaharicale! Zis si facut!

O trasera pe HIENA pe taramul lor si o pusesera imparat! Ca sa le indeplineasca dorintele, Hiena si suratele sale le schimbara dieta dobitoacelor, trecandu-le pe carne de pui, cozonaci si alte zaharicale. Chiar daca nu le dadea bunataturile astea de cat de cateva ori pe an, neinvatate cu asa mancare, unde mai pui ca, deodata, asa pacla li s-a pus dinainte, incat, din clipa aceea ochii tuturor dobitoacelor s-au inchis, de nu mai puteau zari nimic printre gene! Nimeni n-a mai dormit bine de atunci, insa, padurii i s-a spus PADUREA ADORMITA.

Ca un bun imparat, Hiena, in grija ei nemasurata fata de supusi, a inceput, mari doamne, sa le batatoreasca toate cararile, ca nu cumva, sarmanele dobitoace, sa se impiedice; si lucra “zi de vara /pana-n seara” pentru supusii sai, fiindca iarna pleca pe celalat taram unde lucrurile toate sunt altfel faptuite si unde se desfata, odihnindu-se de ostenelile incercate peste vara, tragand pe nari prafuri alambicate! Vara de vara le batatorea, dar ele, cararile, tot aveau gropi, iar dobitoacele, saracele, orbite de zaharicale si de prafurile cu arome exotice tot dadeau , din 4 in 4 ani in gropi ( unele, chiar mai des )!

Spune povestea ca Firmele de Batatorit faceau treaba de mantuiala, deh, erau tot din clanul Hienelor…Iar HIENA IMPARAT, nu mai putea de bucurie si se uita prin toate partile, de i se scurgeau ochii de bucurie si lacomie!…
Nu trecu mult timp si Hiena Imparat se inhaita cu Sacalul-vizir, care sari si el in ast taram, cand afla ca sunt multe oase cu carne macra de ros. Ii zambea fata imparatului si ii lasa gura apa Sacalului, cand se gandeau ce ospete vor trage impreuna…in treacat fie spus, Sacalului incepu sa-i lase gura bale si prin intersectiile padurii, pe unde adormea….de prea multa pofta…

In marea lor grija pentru supusi, Hiena si Sacalul, adusesera calesti noi, unele chiar cu etaj, pe cararile padurii, de peste mari si tari, de unde a intarcat dracul copii, aprisera luminatori prin copaci, chiar daca dobitoacele nu mai zareau Geoana de lumina…incalzira birloagele dobitoacelor de scoasera apele dintr’insele….si cate si mai cate vazute si mai ales nemaivazute le facura supusilor, fie ca ei aveau nevoie de ele, fie ca ( mai ales ) nu. Spune povestea ca HIENA IMPARAT nu facea nimic de la el, Sacalul, nici atat; Ei bagau mana, pe furis in buzunarele dobitoacelor, care nu mai aveau ochi pentru a vedea ce este in jur!

Padurea nu mai avea copaci, vizuinile nu mai aveau lumina soarelui, lacul cel mare era negru ca smoala, iar dobitoacele abia daca mai aveau mici cararui sa intre in barloagele lor, in rest, totul era al HIENEI, Sacalului si a celor din clanurile lor…Cu toate ca Hiena se cam jigarise, iar Sacalul de-atata ghiftuiala isi luase lumea-n cap, amandoi aveau ochii turburati si zgaiti de bagau fiorii in oase, cu bale de dihonie turbata Sacalul si gheare ca secerile sa ia el tot, sa nu mai lase aer si la altii, coama ridicata si zbarlita, Hiena!

Si uite asa trecura anii, intr-un an cat altii in sapte se imbuibara Hiena,Sacalul, Coiotii si alte pradatoare din clica Imparatului,timp de 8 ani,pana cand, intr-o buna zi in padurea invecinata se auzira puscaturile VANATORULUI si boncaluitul ELEFANTULUI…. Era pe cand HIENA inca imparatea Padurea Adormita, cea frumoasa si mestesugita nevoie mare, ursul casca si-ncepuse a se trezi, LEUL ragea de zor fiindca il inselase consoarta, care se dovedise a fi o jigodie…din neamul Tradicenilor…iar Elefantul isi schimbase dieta,trecand pe …mazare si se scutura de Furnicile Tradicene, care vroiau cu orice chip sa-l…sugrume.

Iar dobitoacele?! Apai, ele dobitoacele padurii, dupa ce facusera diabet de atata zaharicale, trecura pe regim si-ncepura a miji din nou ochii. Iar eu, povestitorul, incalecai pe-o sa si va spusei povestea asa cum o auzi-i de la Vinatorul care se lauda c-a vazut Elefantul cum ii starcea capul Hienei… Daca el m-o fi mintit, apai si eu va mintii, dar, fara vrerea mea.